Candelele stinse?!

„Cand nu mai ai Credinta, Eu te voi intari. Cand nu mai ai Speranta, Eu te voi intari.” – imi zice Isus. 

candela-lemn-sculptatSi o portita se deschide intr-un creier obosit de ganduri si framantari, o portita prin care patrunde un fascicul de lumina. E ca o explozie! Pentru ca da, credinta poate fi mica si speranta poate disparea in viata unui crestin real. Si daca e asa – si e asa, daca suntem sinceri cu noi – de ce traim cu frica de-a nu ne pierde credinta si speranta? De ce traim una si gandim alta? De ce-i asa de mare frica aceasta ca le vom pierde? De ce le pretuim asa de mult incat suntem orbiti sa le avem? Iar atunci cand nu le mai avem, totusi, traim intr-o negare ca le avem si ca suntem plini de credinta si speranta. Ne mintim pe noi insine. Si venim in fata lui Isus ca sa-i demonstram ca le avem, ca le tinem cu ambele maini, ca suntem cool cu o credinta ca semintele de mustar. Dar, de fapt, tinem in brate un idol – frica de-a nu ne pierde credinta si speranta. E un idol care poate fura fascinatia credintei adevarate, imi poate orbi vederea si mi-L poate pune pe Isus in ceata.

In timp ce stau in fata Lui ca sa-i arat ca le am pe ambele, imi ascund si imi inchid inima fata de El. Inima – exact ceea ce vrea Isus, exact la ceea ce se uita Isus. Si in acea inima se ascunde teama ca pot pierde credinta si speranta, acolo se ascund adevarurile pe care le traiesc, acolo se afla viata mea cu bune si cu rele.

Pot sa-mi spuna multi ca e periculos sa le pierzi pe acestea si ca nu ar trebui nici sa indraznesc sa vorbesc asa, dar cu atat mai mult sa gandesc si sa mai si scriu despre ele. Daca nu e real ceea ce zic, atunci ma intreb de cate ori ne trezim dimineata si avem dubii ca vom face fata zilei stresante care ne sta in fata sau ca vom avea banii necesari, sau ca vom reusi s-o scoatem la capat cu o relatie complicata, sau ca familia noastra va trece cu bine de incercarile vietii, sau ca va fi vindecat copilul, sau ca vom reusi sa vedem lumina de la capatul tunelului, adica sa mai avem speranta. Daca teama aceasta de-a le pierde este doar o teama si nu o realitate, ma intreb de ce vorbeste Isus asa de des in Evanghelii ca un om poate avea o credinta mica, iar vaduva a avut credinta mare; sau de ce e importanta acea credinta cat semintele de mustar? Daca Isus nu ar sti din ce suntem facuti…

Si realitatea este ca pe drum e posibil sa pierdem si credinta, si speranta. Pentru ca ele sunt primele sub tinta atacului. Insa nu frica de-a nu le pierde trebuie sa ne fie motivatia, ci sa avem capacitatea de-a recunoaste ca le pierdem in anumite domenii si ca fara ele ne zbatem ca pestele pe uscat.

Cand stau fata in fata cu El – Autorul Credintei si Sperantei mele – sa pot intinde mainele cu mult curaj si sa-I spun ca atat credinta, cat si speranta pe care le-am avut s-a intamplat sa le pierd pe undeva in anumite domenii din viata mea. Dar vin la El cu o credinta de copil ca El imi poate aprinde lumina in candelele stinse…

„Si chiar de nu voi fi un far, ci o candela, ajunge. Si chiar de nu voi fi nici candela, tot ajunge, fiindca m-am straduit sa aprind lumina.” Nicolae Titulescu 

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Mi se pare???

Mi se pare mie sau suntem creati sa luptam cu vicisitudinile vietii???

Cand ceva dificil ne sare in cale, ne speriem, dar nu renuntam usor.

beautiful-rain-flowers-girl-storm-umbrella…Stau si ma  uit in departare la un drum care dintr-o parte pare a fi lovit de-o furtuna nemiloasa. E o fiinta acolo, peste care se rostogoleste furtuna aceea nemiloasa. Ma ridic impacientata si gata sa strig “Fugi! Fugi! Caci vine o furtuna mare!” Dar vocea ma lasa si cuvintele mi se scufunda in mine ca intr-un ocean adanc. Ii fac cu mana. Oare ma vede? Oare nu vede ce vine in fata ei?

Si e asa plapanda incat imi imaginez cum o spulbera furtuna ca pe o floare de papadie cand ajunge in fata ei.

Mi se pare mie sau o vad inaintand spre acea furtuna???

De ce inainteaza? De ce nu se intoarce din acel drum? De ce nu cere ajutor?

Ma apropii incet de acel drum cu rasuflarea intretaiata. Intre timp pentru mine nu mai este doar un drum pe care merge o fiinta si care e lovita de-o furtuna. Intre timp a devenit o imagine vie, e ca un film care se desfasoara in fata ochilor mei mari si plini de uimire. Nu mai alerg s-o ajut pe acea fiinta. Nu mai strig. Nu mai intreb nimic. Stau si privesc fiecare detaliu.

Drumul, furtuna si urgia furtunii sunt gigante pe langa aceasta fiinta plapanda care sta sa le infrunte. De fapt e o „ea”. O pot vedea la cativa pasi de mine. Are ochii rosii si atintiti spre inima furtunii. Vrea s-o infrunte cu orice pret – asta imi spun ochii ei. Parul incepe sa se desprinda din pieptanatura candva delicata si aranjata. Hainele de un gri inchis se zbat pe ea cu o putere uimitoare ca si cum ar striga la ea: “Opreste-te! Nu vezi ca ne zdrobeste?” Ma uit sa-i vad papucii. Si incep sa cred ca nu vad bine. Nu avea papuci! Si cred ca nu-i avea de mult timp. Avea picioarele pline de rani, de rani sangerande. Avea picioarele pline de praf. Incet imi ridic privirea sa vad mai mult in ochii ei. Vreau sa citesc mai mult. Doar ochii, care-i ard si faptul ca e desculta imi vorbeste ceva mai mult despre ea…

Intre timp am uitat de furtuna. Si m-am intors rapid sa vad pe unde-i? Nemiloasa si infuriata inainta. Vad cum ridica pietrele de pe drum si cum rupe iarba, cum se rafuieste cu praful drumului. A inceput sa arunce primele pietre spre ea. Si abia atunci pe obrajii ei se rostogoleste o lacrima. Doar una. Si totusi furtuna nu se lasa imbunata de lacrima ei. Simt ca nu se va lasa imbunata nici de ranile ei de pe picioare.

Mi se pare mie sau fiinta aceasta e mai puternica decat arata?

Furtuna alearga si arunca tot praful, pietrele si frunzele in ea. In invalmaseala aceea am vazut-o cum prindea pietrele mai mari si le arunca pe marginea drumului. Le manuia excelent! Am inceput sa inteleg ca era chiar obisnuita cu ele…

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

„Inspiratie de sambata”

6fac50a43a6e37ed001b154257f8c508

Inspiratia diminetilor de sambata nu se compara cu aceea a altor dimineti. Probabil pentru ca mintea stie ca are mai mult timp, mai mult spatiu si mai multa oportunitate.

Ceea ce este frumos in „inspiratia de sambata” e lejeritatea ideilor care alearga printr-un creier plin, aproape sufocat de-atatea idei din timpul saptamanii. Si daca am prins aceasta inspiratie de sambata, sa n-o lasam sa ne scape printre degete. Pentru ca ea poate fi pretioasa! Si s-ar putea sa n-o mai intalnesti curand. Deci stoarce-o de orice idee si ia tot din ea.

„Inspiratia de sambata” te poate duce pe meleaguri pe care nu ai mai fost. Ca de exemplu, acesta: sa scrii despre inspiratie🙂

La fel, ei nu-i pasa ce lasi pe hartie, pentru ca are incredere in capacitatea creierului tau „de sambata”, care stie sa se joace cu ideile si sa fie serios cu hartia.

Da, lasa-ti creierul sa alerge, sa se joace cu ideile, sa fuga pe-acolo pe unde nu ai fost. Ai incredere in el ca te poate face gata sa vezi ceea ce nu ai vazut si sa creezi ceea ce nu a mai fost si nu va mai fi.

As ignora orice, dar nu „inspiratia de sambata” alaturi de cafeaua magica!

 

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Pierduta in iarna…

12246945_10205532961303059_2355565167169257244_nVreau sa fiu pierduta in iarna!

Sa fiu in mijlocul unei paduri albe de zapada cu pomi inalti si solitari. Dar solidari cu emotiile si trairile mele; cu luptele si framantarile mele.

Cararea vreau sa fie plina de albul zapezii. Sa cada gramezi de zapada de sus, din Cer. Sa vad doar o banca, undeva pe dreapta mea. Ea sa nu aiba zapada. Sa fie in asteptare. Sa fie gata de momentul in care ma apropii de ea.

Da, vreau sa fiu pierduta in iarna, in mijlocul noianului de zapada! Zapada sa fie sus, zapada – jos, zapada – in dreapta mea, zapada sa fie in stanga mea. Atat! Nu si in sufletul meu. Nu, nu cu zapada in suflet!!! Nu acolo e locul ei.

Sa vad banca maro de departe, fara zapada pe ea. S-o vad ca o linie la inceput, apoi ca o umbra cu un contur mai clar. Sa nu ma grabesc spre ea. S-o observ bine prima data. Trebuie sa fiu sigura daca…

Da, sa ma pierd in iarna eu si trairile mele. Sa savurez albul din jur, sa dansez in iarna, sa vad pomii solidari. Fulgii sa danseze in jurul meu. Sa vina dansand de sus si sa fie de-acord cu mine… Sa ma ajute sa fiu pierduta in iarna. Sa-mi fie prieteni cand ajung langa banca fara zapada, in asteptare…

S-o vad mai bine, desi ninge bogat de Sus. Ea e vizibila. Ea trebuie sa fie vizibila.

Am ajuns in fata ei. Se pare ca e gata. E maro, fara zapada – ca in visele mele. E ca in visele mele si momentul, si padurea, si zapada, si cerul pe Care nu-L vad. Dar Il aud prin fulgii care-mi sunt prieteni si roiesc in jurul meu. Da, s-au transformat in roiuri de fluturi albi si chiar, mi se pare, ca striga si ma incurajeaza sa fiu pierduta in iarna.

Si ce bine ca v-a veni momentul acesta!

Acum e timpul!

Dar oare vor incape pe-o singura banca? Poate… De nu, oricum ma pierd in iarna.

Si…banca e gata! Scot una cate una: frica, durerea, dezamagirea, singuratatea, disperarea, neintelegerea, timiditatea, rusinea, idolii ascunsi, confuzia, dar MAI PRESUS de TOATE, ma asigur, ca scot Lipsa de Speranta si o asez in mijlocul tuturor, pe banca.

Gata, e plina! Nu mai e maro. Oricum, nu mai vad ce culoare are. E din cauza hidoseniei lor!

Acum sa ninga de Sus si peste banca aceasta! Imi ridic ochii cu sufletul usor si si plin de lumina: “Doamne, fa sa ninga si peste banca aceasta.” Rugaciunea aceasta se inalta ca un fir de fum de la o casa pierduta in iarna: “Doamne, ingheata-le pe toate si banca, si ce-i pe banca. Cand imi cobor ochii umbriti de genele tesute cu albul zapezii, nu vreau sa le mai vad.

Da, Doamne, sa moara toate si eu sa fiu pierduta in iarna. Dar in suflet sa-mi arda puternic lumina ca si cea de la geamurile acelei case de la marginea padurii. Care te cheama si te aspteapta sa ajungi la ea, ca sa te incalzesti si sa ai din nou pofta de viata.

Dar, MAI PRESUS de Toate, Doamne, ingheata Lipsa de Speranta. Da, Doamne, Lipsa de Speranta ca mai poti face ceva din tara mea, din pamantul acesta pe care stau acum si pe care ni l-ai dat ca mostenire.”

          Sa ma intorc spre banca, dupa ce m-am pierdut si in frumusetea Cerului alb, si sa nu mai vad banca. Da, sa fie noian de alb peste ea. Sa se piarda in iarna tot ce am pus pe ea!

Pierduta in iarna si cu sufletul plin de Lumina…!

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Poate locui „Vechiul” cu „NOUL” impreuna?

„Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus si I-au zis: „De ce noi si fariseii postim des, iar ucenicii Tai nu postesc deloc?” Isus le-a raspuns: „Se pot jeli nuntasii cata vreme este mirele cu ei? Vor veni zile cand mirele va fi luat de la ei, si atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haina veche; pentru ca si-ar lua umplutura din haina, si ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou in burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsa, si burdufurile se prapadesc; ci vinul nou il pun in burdufuri noi, si se pastreaza amandoua.” Matei 9:14-17 

Ca sa intelegem conexiunea dintre post si imaginea hainei si a burdufului, trebuie sa ne uitam la tot capitolul 9 unde se vorbeste despre credinta, mila in loc de jertfe, vindecari. Si toate acestea ucenicii lui Isus le vedeau ei insisi. Cand ucenicii lui Ioan Il intreaba de ce ei nu postesc, raspunsul lui Isus e specific pentru ucenicii Lui atunci, nu si pentru noi azi. Ei Il aveau pe Isus zilnic in MOD VIZIBIL si nu aveau nevoie sa stea in post. Si erau ASA de ocupati cu prezenta Lui acolo incat nu era timp pentru post, ci pentru BUCURIE deplina – ca la o nunta. De altfel, ei nici nu aveau pentru ce posti. Il aveau pe El si aceasta le era indeajuns. Pentru ca noi postim de obicei cand e criza, atunci cand strigam la El si-I spunem ca suntem dependenti de El. Isaia 58 – e un capitol bun de citit aici.

Cateva dintre simbolurile care trebuie intelese aici sunt: „mirele” si „nunta”. Intelegem usor ca mirele este Isus. Cavalerul era Ioan Botezatorul care a fost ales de Isus. Nu Ioan s-a ales pe sine insusi ca sa fie cavaler, ci Isus l-a ales pe Ioan. Pentru ca mirele alege cavalerul. Cand vorbeste Isus despre nunta trebuie sa stim ca evreii aveau obiceiul sa sarbatoreasca nunta 7 zile. Era o adevarata sarbatoare. Inainte de nunta, in mod normal, avea loc logodna. Dupa logodna viitorul mire pleca timp de un an ca sa pregateasca casa si alte nevoi materiale pentru viitoarea lui sotie si familie. Viitoarea mireasa trebuia sa ramana acasa si TOT ce se cerea de la ea, era sa ramana credincioasa logodnicului ei.

Al doilea aspect al acestui pasaj, e ca versetul 14 zice „noi postim des” – din aceasta fariseii isi scoteau propria neprihanire (dreptate), isi facusera o religie din regula de a posti des. In modul acesta ei incercau sa-si satisfaca nevoia dupa Dumnezeu.  Stim ca fariseii mereu au exagerat in tinerea Legii. Ei au facut-o si mai grea si ma dificila de tinut. De aceea, Isus le zice mai sus „Mila voiesc, IAR nu jertfa!” Oricum fariseilor nu le-a placut nici de Ioan Botezatorul, chiar daca tinea post des ca si ei. Si, bineinteles, ca nu le-a placut nici de faptul ca Isus nu le-a zis ucenicilor Sai sa posteasca. Isus, cred ca le-a zis, nu postiti, ci sarbatoriti acum cand sunt aici cu voi.

Acum, intrebarea pe care o avem toti este: Ce legatura este intre idea postului si haina, burduf?

Si aici sunt cateva simboluri care trebuie intelese: vinul nou/postav nou, haina veche/burduf vechi, burduf nou.

Vinul nou e legamantul nou. Si acesta e legamantul harului, adica sa poti sa-L cunosti pe Isus si sa-L urmezi. Si Ioan zice in Ioan 1:17: „caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos.”

Burduful vechi este sistemul Legii. In contextul din Evanghelia lui Matei este Iudaismul.

Cu alte cuvinte Isus le spune nu poti pune Noul Legamant (harul) in Vechiul Legamant (Legea). Pur si simplu, nu functioneaza!

Cum se leaga aceasta de idea postului? Fariseii, dar si ucenicii lui Ioan stiau ca trebuie sa posteasca. Cum ziceam mai sus, fariseii au exagerat Legea si cerintele ei. Ei incercau sa-si satisfaca nevoia dupa Dumnezeu cu tinerea postului cat mai des. Cu cat il tineau mai des, cu atat li se parea ca sunt mai buni. Concentrati pe aceasta, nici nu au inteles ca Dumnezeul pe care Il cautau era langa ei in fiecare zi. Pentru ca Legea te orbeste. Litera omoara, Duhul da viata!

In acelasi timp e vorba de Duhul Sfant care urma sa fie trimis si despre viata noua pe care urma s-o traiasca adevaratul crestin. Nu poti sa-L pui pe Duhul Sfant in sistemele legaliste din viata sau din biserica ta. Pur si simplu, Duhul Sfant nu e acolo unde e religie. Duhul Sfant locuieste acolo unde locuieste Isus.

Cum se rupe haina veche si mai mult pentru ca am pus un postav/material nou? Multi oameni vor sa-L adauge pe Isus (materialul nou) la sistemul lor de gandire (haina veche) pentru ca li se pare o idee draguta. Insa nu vor sa faca din El Domnul vietii lor. Ce se intampla in acest moment? Se mint pe ei insisi ca sunt indreptatiti de Dumnezeu si ca traiesc dupa standardele lui Dumnezeu. In realitate insa „ruptura e mai mare”. Adica omul taieste o minciuna.

Cu alte cuvinte Isus le zice: „E bine sa ti-i post. Dar nu trebuie sa te omori pentru aceasta tinandu-l ca o lege sau ca asa trebuie sa fie. Uitati-va la ucenicii mei, ei nu postesc acum, ci sarbatoresc. Si ei nu se osandesc pentru aceasta. De ce? Pentru ca ei au o viata noua acum. Va veni vremea cand vor posti si ei vor fi constienti ca trebuie sa posteasca. INSA nu-si vor trage identitatea din tinerea postului, nici nu  vor considera ca tinand post sunt mai buni sau aceasta ii face mai buni. Ei sunt constienti ca Dumnezeu ii declara drepti prin credinta pe care o au in Mine!”

Oridecate ori zice Isus „Dar eu va spun…” – aceasta inseamna burduful nou.

Un exemplu:

Dupa un studiu mai detaliat al capitolului 5 si 6 din Marcu, intelegem, ca indracitul care locuia in morminte, dupa ce a fost vindecat de Isus si trimis acasa la ai lui sa le spuna ce I-a facut Domnul, a urmat voia lui Isus. Si aceasta e vizibil in capitolul 6 din Marcu unde Isus hraneste cei 5000 de barbati. Cine i-a adunat  pe acesti oameni acolo pe tarm? Cel care se numea inainte „legiune” s-a dus la ai lui si le-a spus ce I-a facut lui Domnul.

Aceasta inseamna viata traita dupa voia lui Isus. E o viata traita prin har (fara poveri), nu prin Lege (cu poveri)!

Sa faci ceea ce iti zic altii sau sa le faci din vinovatie e vinul nou in burdufuri vechi!

Sa faci ceea ce iti zice Isus e vinul nou in burdufuri noi! 

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Ei tintesc…

Dupa cativa ani de pionerat – nici multi, nici putini, suficienti sa inteleg cu ce sa mananca pioneratul – ma gandesc la ce-a fost pana aici si ma gandesc la urmatorii ani. Vreau mai mult, vreau mai specific; tintesc mai sus, astept mai multe; dar sunt multumita sa investesc in ce-mi cere Marele Vizionar. In framantarea aceasta frumoasa, care aduce tot timpul lumina si speranta, citesc ca: „Preotii cei mai de seama au hotarat sa omoare si pe Lazar, caci din pricina lui multi iudei plecau de la ei si credeau in Isus.” Ioan 12:10-11

Deci preotii nu tinteau doar asupra lui Isus, ci si asupra celor care au fost atinsi de puterea Lui. Tinteau si asupra rodului mainilor Sale. Si nu face Satan aceasta de secole? Cand si-a dezlantuit razboiul impotriva Creatorului, a mers la creatura si a mintit-o. Apoi continua sa faca aceasta zi dupa zi –  ataca omul, care e cununa creatiei lui Dumnezeu, in care S-a investit deplin si L-a creat dupa imaginea Sa.

Potters artCum arata aceasta pentru noi? „Ei” (oricine ar fi acei „ei”) vor tinti nu doar asupra ta, ci si asupra rodului muncii tale ca sa distruga orice dovada a existentei si puterei lui Dumnezeu. Ei tintesc…asupra oamenilor in care tu-ti investesti viata, darurile, banii, resursele; asupra lucrarilor, proiectelor pe care le faci. De aceea, in tot ceea ce te investesti, acopera totul cu rugaciune! Si in ceea ce ne investim cu totul, deplin, va fi atacat. Ce facem superficial, fara daruire si jertfa, nu este atacat, pentru ca nu prezinta un pericol. Nu e o dovada, ceea ce e superficial.

Dar tine minte ca „ei” nu lupta impotriva ta, „ei” lupta impotriva lui Dumnezeu. Acopera-i si pe „ei” cu rugaciune, caci nu stiu ce fac….

E o prevenire sau o constientizare? Inca nu stiu…Stiu ca El deja e acolo si trebuie sa am ochii deschisi din timp ca sa vad din perspectiva Lui ceea ce vine.

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Scoala de Misiune 2015

flayer DTS 2015 ro

fleayer DTS 2015 ro.2

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Multumirea – semn al inchinarii

Multumirea – semn al inchinarii

0In societatea postmoderna bunele maniere au devenit un subiect de discutie fierbinte. Ca sa masuram aceasta, e nevoie sa realizam ca e tot mai greu sa-i spunem „Multumesc” prietenului care ne ajuta, parintilor care ne suna, colegilor care depun efort, maturatorului care face curat pe strada. Si intrebarea este aceeasi „De ce?” Radacina acestora e intelegerea gresita ca le meritam pe toate acestea, ca suntem centrul Universului si toate trebuie sa roteasca in jurul nostru. Ba am inceput sa credem minciuna ca avem doar drepturi. Si din pacate, aceasta radacina amara o purtam si cei care suntem crestini. Noi care stim ca nu meritam nimic, am ajuns sa fim nemultumiti de orice. Si nemultumirea aceasta ne macina si ne intareste inima. Iar o inima nemultumita nu se poate inchina, oricat ai forta-o. Multumirea inimii este cerinta inchinarii adevarate. Aceasta este solul pe care se va odihni sufletul nostru. O inima multumita, e o inima impacata, care vede bine ca nu merita nimic si spune: „Multumesc, Isus!” Sa ne lasam sufletele sa se odihneasca in multumire si adorare!

 

multumire-si-recunoastere

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Mission Update – July 2014

Check here my latest Mission Updates!!!

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Stiri din misiune – iulie 2014

Stiri din Misiune si cateva alte detalii sunt aici

Categories: Clipe memoriale | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.