Mi se pare???

Mi se pare mie sau suntem creati sa luptam cu vicisitudinile vietii???

Cand ceva dificil ne sare in cale, ne speriem, dar nu renuntam usor.

beautiful-rain-flowers-girl-storm-umbrella…Stau si ma  uit in departare la un drum care dintr-o parte pare a fi lovit de-o furtuna nemiloasa. E o fiinta acolo, peste care se rostogoleste furtuna aceea nemiloasa. Ma ridic impacientata si gata sa strig “Fugi! Fugi! Caci vine o furtuna mare!” Dar vocea ma lasa si cuvintele mi se scufunda in mine ca intr-un ocean adanc. Ii fac cu mana. Oare ma vede? Oare nu vede ce vine in fata ei?

Si e asa plapanda incat imi imaginez cum o spulbera furtuna ca pe o floare de papadie cand ajunge in fata ei.

Mi se pare mie sau o vad inaintand spre acea furtuna???

De ce inainteaza? De ce nu se intoarce din acel drum? De ce nu cere ajutor?

Ma apropii incet de acel drum cu rasuflarea intretaiata. Intre timp pentru mine nu mai este doar un drum pe care merge o fiinta si care e lovita de-o furtuna. Intre timp a devenit o imagine vie, e ca un film care se desfasoara in fata ochilor mei mari si plini de uimire. Nu mai alerg s-o ajut pe acea fiinta. Nu mai strig. Nu mai intreb nimic. Stau si privesc fiecare detaliu.

Drumul, furtuna si urgia furtunii sunt gigante pe langa aceasta fiinta plapanda care sta sa le infrunte. De fapt e o „ea”. O pot vedea la cativa pasi de mine. Are ochii rosii si atintiti spre inima furtunii. Vrea s-o infrunte cu orice pret – asta imi spun ochii ei. Parul incepe sa se desprinda din pieptanatura candva delicata si aranjata. Hainele de un gri inchis se zbat pe ea cu o putere uimitoare ca si cum ar striga la ea: “Opreste-te! Nu vezi ca ne zdrobeste?” Ma uit sa-i vad papucii. Si incep sa cred ca nu vad bine. Nu avea papuci! Si cred ca nu-i avea de mult timp. Avea picioarele pline de rani, de rani sangerande. Avea picioarele pline de praf. Incet imi ridic privirea sa vad mai mult in ochii ei. Vreau sa citesc mai mult. Doar ochii, care-i ard si faptul ca e desculta imi vorbeste ceva mai mult despre ea…

Intre timp am uitat de furtuna. Si m-am intors rapid sa vad pe unde-i? Nemiloasa si infuriata inainta. Vad cum ridica pietrele de pe drum si cum rupe iarba, cum se rafuieste cu praful drumului. A inceput sa arunce primele pietre spre ea. Si abia atunci pe obrajii ei se rostogoleste o lacrima. Doar una. Si totusi furtuna nu se lasa imbunata de lacrima ei. Simt ca nu se va lasa imbunata nici de ranile ei de pe picioare.

Mi se pare mie sau fiinta aceasta e mai puternica decat arata?

Furtuna alearga si arunca tot praful, pietrele si frunzele in ea. In invalmaseala aceea am vazut-o cum prindea pietrele mai mari si le arunca pe marginea drumului. Le manuia excelent! Am inceput sa inteleg ca era chiar obisnuita cu ele…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s