Candelele stinse?!

„Cand nu mai ai Credinta, Eu te voi intari. Cand nu mai ai Speranta, Eu te voi intari.” – imi zice Isus. 

candela-lemn-sculptatSi o portita se deschide intr-un creier obosit de ganduri si framantari, o portita prin care patrunde un fascicul de lumina. E ca o explozie! Pentru ca da, credinta poate fi mica si speranta poate disparea in viata unui crestin real. Si daca e asa – si e asa, daca suntem sinceri cu noi – de ce traim cu frica de-a nu ne pierde credinta si speranta? De ce traim una si gandim alta? De ce-i asa de mare frica aceasta ca le vom pierde? De ce le pretuim asa de mult incat suntem orbiti sa le avem? Iar atunci cand nu le mai avem, totusi, traim intr-o negare ca le avem si ca suntem plini de credinta si speranta. Ne mintim pe noi insine. Si venim in fata lui Isus ca sa-i demonstram ca le avem, ca le tinem cu ambele maini, ca suntem cool cu o credinta ca semintele de mustar. Dar, de fapt, tinem in brate un idol – frica de-a nu ne pierde credinta si speranta. E un idol care poate fura fascinatia credintei adevarate, imi poate orbi vederea si mi-L poate pune pe Isus in ceata.

In timp ce stau in fata Lui ca sa-i arat ca le am pe ambele, imi ascund si imi inchid inima fata de El. Inima – exact ceea ce vrea Isus, exact la ceea ce se uita Isus. Si in acea inima se ascunde teama ca pot pierde credinta si speranta, acolo se ascund adevarurile pe care le traiesc, acolo se afla viata mea cu bune si cu rele.

Pot sa-mi spuna multi ca e periculos sa le pierzi pe acestea si ca nu ar trebui nici sa indraznesc sa vorbesc asa, dar cu atat mai mult sa gandesc si sa mai si scriu despre ele. Daca nu e real ceea ce zic, atunci ma intreb de cate ori ne trezim dimineata si avem dubii ca vom face fata zilei stresante care ne sta in fata sau ca vom avea banii necesari, sau ca vom reusi s-o scoatem la capat cu o relatie complicata, sau ca familia noastra va trece cu bine de incercarile vietii, sau ca va fi vindecat copilul, sau ca vom reusi sa vedem lumina de la capatul tunelului, adica sa mai avem speranta. Daca teama aceasta de-a le pierde este doar o teama si nu o realitate, ma intreb de ce vorbeste Isus asa de des in Evanghelii ca un om poate avea o credinta mica, iar vaduva a avut credinta mare; sau de ce e importanta acea credinta cat semintele de mustar? Daca Isus nu ar sti din ce suntem facuti…

Si realitatea este ca pe drum e posibil sa pierdem si credinta, si speranta. Pentru ca ele sunt primele sub tinta atacului. Insa nu frica de-a nu le pierde trebuie sa ne fie motivatia, ci sa avem capacitatea de-a recunoaste ca le pierdem in anumite domenii si ca fara ele ne zbatem ca pestele pe uscat.

Cand stau fata in fata cu El – Autorul Credintei si Sperantei mele – sa pot intinde mainele cu mult curaj si sa-I spun ca atat credinta, cat si speranta pe care le-am avut s-a intamplat sa le pierd pe undeva in anumite domenii din viata mea. Dar vin la El cu o credinta de copil ca El imi poate aprinde lumina in candelele stinse…

„Si chiar de nu voi fi un far, ci o candela, ajunge. Si chiar de nu voi fi nici candela, tot ajunge, fiindca m-am straduit sa aprind lumina.” Nicolae Titulescu 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s